Dupa fesan, ceva bun. Frate-miu e popa.
Nu vreau sa vorbesc despre ceremonial, vocatia lui, etc. Vreau sa vorbesc despre Biserica. Biserica sau biserica. A venit 'al mai smecher de la ei, Patriarhul, Mitropolitul, Preasfintitul. Intr-adevar, shmecher omu', impozant, cult, cu aura de sfant, ce mai poate avea un mitropolit. A facut senzatie, babele pe jos, uimite, frenetice, multimea plangea, ce sa mai, lumea a stat in loc cat s-a dat el jos din masina. Vreo 8-9 preoti il asteptau, in frig, pe la 8, dupa ce anuntase ca vine la 6 jumate (ma rog), toti erau agitati, ca une-i candela, unde-s lumanarile, aranjeaza coltu' mesei, etc. In fine, a venit.
Si d-aici pupincureala, frate.
In afara de faptul ca absoluuuuut toti preotii ii pupau mana de fiecare data cand ii luau sau ii dadeau ceva, bai, era Dumnezeu pe pamant. I-au spus babele rugaciuni, poezii, cadeau in genunchi ca alea de la volei (nefericita comparatie), frate, dileala totala! Pe langa asta, la sfarsit a tinut o predica. De vreo o ora... Pe langa stereotipiile cum ca numai credinta ne tine in viata, ca da, e naspa da' poate fi si mai naspa, ca tre' sa venim la biserica, ca nu trebuie sa ne indoim ci sa credem (asta mi se pare cel mai mare defect al crestinismului, ''Crede si nu cerceta'', concept pe care, paradoxal, se bazeaza religia noastra), ma rog, ce trebuia sa zica.
Asta m-a facut sa-mi dau seama cum functioneaza religia la noi: am fost la biserica si i-am pupat mana lu' ala? da. inseamna ca-s un crestin adevarat.
De aceea, din prisma acestui lucru, nu ma consider hom religios. Pentru simplul fapt ca nu ma inchin automat cand trec pe langa vreo biserica, ca nu ma duc la biserica in fiecare duminica, ci numai atunci cand simt (si nu, nu cand am un necaz), ca nu ma indop ca animalu' de pasti, craciun, sarbatori religioase, nu culinare, sigur! si ca, in cele din urma, nu vreau sa manifest niciun sentiment frenetic fata de un om in haine bisericesti.
Stiati ca inainte de a se face popi, tre' sa stea 1 luna intr-o manastire? Cat de tare?!
