In principiu, mituri.

Fiind sambata, fiind la pranz si fiind impulsionata de un dialog destul de profund cu o prietena, facem o scurta caracterizare a vietii noastre.
Incepem cu ''viata'' in sine. Pentru mine, e un cuvant ce nu-si are rostul.
Noi nu avem VIATA. Avem DESTIN. Destin, soarta.
Noi nu luptam cu viata! Asta e un non-sens. Poate fi combatut simplu. Cum ramane cu cei paralizati de ani de zile in scaune cu rotile, cum ramane cu cei in coma de ani, cum ramane cu cei cu boli incurabile? Cu cei care, desi napaditi de o boala cumplit, cumplit de dureroasa mai gasesc puterea sa zambeasca, sa ''traiasca'', cum zic ei (desi asta numai viata nu e)? Ei nu au luptat pentru ''viata''?
Noi nu putem fi ''mai puternici'' decat viata! Esti pe Valea Oltului (inspaimantatoarea capcana a mortii), mergi ''prudent'', cat poti de incet, nu depasesti, esti atent, cu ochii cat cepele. Pana cand... vine un sofer de tir prea high si ti-o trage! Ti-o trage de nu mai ai nici unde te duce, nici ce face, decat sub el, in el. Ei, cum e cu treaba?
Noi nu avem nicio putere asupra noastra! In orice moment al acestei vieti de rahat, se poate intampla sa vina unu sa-ti dea cu ceva in cap, sa te impuste, sa... orice! Fie ca esti rezultatul unor circumstante nenorocite, fie ca esti rezultatul vietii tale, exista sanse de 50% sa ti se intample ceva ce o sa realizezi ca nu poti dirija, ca-i mai presus de tine!
Care ar fi solutia? In niciun caz, sa nu iesi din casa, sa te bagi in cat mai putine cacaturi sau asa.
Solutia e sa traiesti. Sa te astepti la orice! Mai ales asta, sa te astepti la orice! Si foarte important, sa faci CE SIMTI!

Pana atunci, Dumnezeul meu este Destinul.

Ulalaaa, dar ce avem noi aici?

A inceput scoala. Dar nu despre asta vreau sa vorbesc, e irelevant. Imi ocupa 90% din timp, dac-as mai vorbi si pe blog despre asta, in momentu' asta as fi un compendium de bac. Vreau sa vorbesc despre oameni. Despre cum vad eu oamenii. Si cum ai putea descrie oamenii daca nu povestind ce ti se intampla tie cu Ei, zi de zi?!

Oamenii traiesc sarac. Astazi, eram cu D., asteptand-o pe D. (nu, nu sunt nume fictive :))), in fata magazinului succes, din piata mare, intr-o statie de autobuze/microbuze. Stateam frumos in STATIE, asteptam. Trec trei politisti comunitari. Cu priviri inteligente toti. Unu' zice: ''Ba, fetelor, va pusarati si voi IN POTECA...''. Face o privire de intelectual sugrumat de mediocritatea plebei si pleaca. Am citat exact din exeget. :) Mai e ceva de spus?

Oamenii sunt tampiti. Ba, cand ii spui unei vanzatoare (mereu am avut o problema cu astea) ca vrei un suc de lamaie si ea zice ca nu, nu are, nu are decat de LEMON, cu o fata sigura, care te umileste doar prin mimica, o fata ce se doreste superioara doar prin limbaj si printr-o tona infinita de prostie, nu-ti vine sa te urci pe pereti?

Oamenii sunt superficiali. Povestea profa de bio cum a prezentat cazul unei fetite depistate cu o boala (nu pot sa-i pronunt numele ca ma infioara si oricum azi am fost cu creierii vraiste) in cadrul unei consfatuiri si, cand sa se stranga bani, asa cum era normal, NU s-a strans niciun sfant. Se pare ca singurii care mai sunt miscati oarecum de cazuri d-astea suntem noi. (d-aia si hesse, un neamt care scrie delicios, spunea ca adultii nu iubesc, iubirea e doar a copiilor; bine, eu sunt o doamna :)))) Probabil aici intervine perceptia aia idioata, care se rasfrange asupra noastra ca o sarma cu doua capete: daca vedem ca cineva trece printr-o situatie urata (boli, faliment, nenorociri) spunem ''Eh, mie nu mi se poate intampla!''. Daca vedem pe unu care e mare smecher, castigat la loto sau vreun porc doldora de bani: ''Da' ce, pot si eu sa fiu asa!''.

Oamenii sunt... oameni.

Nu stiu de unde mai am forta sa ma revolt. De fapt, sunt o ''Trestie revoltata''. :) In principiu, asa suntem toti. Ne revoltam, ne simtim tineri pentru un moment, virili, unii dintre noi apoi ne conformam unei lumi de cacat.

Apoi ne pierdem prin multime, luand guri de aer de cate ori mai simtim nevoia...

Si fiindca am scris despre atatea in postu' asta si de fapt, despre nimic (sper ca-n weekendu' asta sa-mi revin din incoerenta), uite ''gura mea de aer''... (poza) A ta care e?

photo de pe http://lookbook.nu