Dead or drunk.

Curve, virgini si rusinosi.

Am din ce in ce mai multe frustrari. Da, stiu ca am capu' mare si ''creeru''' mic, stiu ca-s un plod, stiu. Dar i can't help it.
In primul rand, nu mai pot cu femeile. Femeile, de toate felurile. De la mama, pana la tanti de la magazin. Uneori, parca o iau razna! Ele, ca... (inca nu am elucidat motivul) si eu ca parca as fi barbat. Toate sunt fericite pana la cer si inapoi, toate sunt implinite, toate ard de dorinte orgasmice de a avea un ''print pe cal...'' (stiti restu'), toate sufera cand iarna ''ghioceii mor'' sau cand ploua (aici un ton grav) si ''albastrul pur al cerului moare'', toate tresalta ca niste decervelate cand papadia adie, cand ciocanitoarea canta, cand frunzele fosnesc, cand catelu' face pipi, etc. Toate sunt 100% femei, toate iubesc din suflet, toate tin sa arate asta si vecinei de la trei (parca lipseste ceva cand nu e vecina), toate, toate!! Toate... pana cand isi zboara creierii. Aooooleeeeu! Pai ce-ai facut, bre?! Apoi mai e alta parte care ma irita pana la exasperare: toate sunt virgine. Nu ma refer aici la chestia in sine, ma refer la faptul ca ele sunt curate ca un fulg de nea, inocente si gingase ca un norisor, sensibile ca un ghiocel... Pana cand auzi ca te-a inselat cu tot ''carteru''' ca a auzit eaaa ca ai indraaaaznit tuuu sa te uiti la una nu stiu cum. Neaah! Ti-a facut-o, s-a razbunat, ai murit, tu prostule, in chinuri?! Virginitatea figurativa mai are si alta latura: ele nu barfesc. Dar atunci cand aud ca o face altcineva: aoleeeo! Sau care barbat nu a patit faza cu ''iubi, eu tre sa fiu pregatita, nu pot asa''. Te desparti de ea dupa cateva zile si auzi ca e cur... asta, virgina orasului. Ca sa nu mai spun de numeroasele situatii cand te face sa te simti ca un bou, din varii motive. (nu dezvolt ca sa nu ma lungesc)
In al doilea rand, NU MAI POT cu Madalina Manole. Acum o sa ajunga sa se sinucida toti artistii mari care ne-au mai ramas ca sa atraga atentia macar jumatate din cat a atras-o ea. Ok, s-a sinucis, a murit (inexplicabil!) si gata! Asta e chestie de cel mult 5 minute sa ne gandim ca o sa ne ducem dracu toti, mai devreme sau mai tarziu. Nu de saptamani in care sa se analizeze variante inutile si sa tina prostii in priza sau sa le alimenteze ura fata de una ''care si-a parasit copilu'''.
In al treilea rand, nu mai pot cu ipocritii. Cum dracu sa suni pe unu', sa vorbesti frumos si apoi sa-l faci in toate felurile? Nu inteleg la nivel psihologic cum poti sa-ti schimbi perceptiile, ca fenomen psihologic, inca o data, ca pe sosete?
In al patrulea rand, nu mai pot cu ''Mamacita''. Am ajuns sa-i stiu versurile pe de rost :. Ceea ce e destul de grav; in ultima instanta invatam versurile unei manele ca sa rad.
In al cincilea rand, cedez nervos din ce in ce mai mult. De obicei cand cedez, astept sa ma descompun si ma recompun apoi, intr-o formula schimbata la 180*. D-abi astept!
In al saselea rand, mi-e cald.

Hai pa.

De data asta, Madalina Manole...

A murit!
Asta e nu unul din miile de posturi care o sa bantuie internetul, care mai de care mai cu pareri de rau. Nu cred ca ei ii mai folosesc la ceva acum. Doar pentru noi, probabil, sa putem pune capu' pe perna la noapte mintindu-ne ca ''am bagat-o si pe asta in seama''... Probabil, ca sa ne mai afundam in judecati cum ca ''pai ce, si-a facut-o cu mana ei...'', fara sa stim ce motive a avut. Haideti, e momentul laudelor postume, a omagierii unei carieri nepretuite, a inca unui talent, victima a Romaniei! E momentul sa judecam, sa ne dam analisti, investigatori, dumnezei!
Dar uitam ca e totodata si momentul in care murim noi, noi toti.
Astazi am murit. Am murit prin Madalina Manole! Dumnezeu s-o odihneasca...

Aaa... Nu.

Intr-un post anterior (exact cu cateva zile inaintea inundatiilor-fara nicio relevanta-) ma rugam sa ploua.
Nu.
Nu cred.
Aaa... Prefer sa ma consider un om normal, fara aspiratii la sanctificare. :) Deci nu, nu am vorbit cu Dumnezeu sa dea ploi.
Reiau. NU sa ploua, doar sa fie bine! :)

''Intre'' Romania

Unde se afla Romania acum? Intre canicula si ploi, intre criza si oameni care ies cu carucioare pline din Kaufland (pentru ca se scumpeste orezu' cu 0,01 lei), intre ce tari sa-ti alegi ca sa te cari de aici, intre pantofii cu toc ai doamnei Udrea si calculele (pline de ''apa'') ale domnului Basescu, intre Videanu si Berceanu (da, panorama nu este foarte placuta :)), intre manelisti care isi racaie semintele de pe burta si pitzipoance cu pantaloni scurti si jamboane de celulita, intre pensionarii care tocmai au aflat ca trebuie exterminati si bugetarii care isi traiesc propriul Holocaust, intre privitu' la televizor a meciurilor exceptionale ale altora si certurile dintre Gigi Becali si X, in principiu, intre ei si noi. Ei, cu mult inaintea noastra, noi, cu mult dupa ei.
Mai exista Romania? Nu. Sau cel putin nu vreau sa cred ca asta e Romania mea. De fapt, nu e nici Romania mea, nici a ta, e Romania LOR. Ne-au furat-o si noi i-am votat, au coborat-o si noi i-am votat. Ne-au infipt TVA-uri in coaste si noi i-am crezut. Mai are vreo importanta ordinea lucrurilor? A fost fireasca, exacta ca intr-o Apocalipsa pictata pe peretii unei Romanii fara Romania. Pentru ca o sa am convingerea eterna ca NU asta e Romania in care inca cred.
Mai credem in noi? Cum sa mai credem in noi cand nu mai credem in nimic? Totul e un circ ieftin, o comedie dramatica in care totul e ''de fata lumii''. Daca am inceta sa mai facem ceva doar pentru ca toti ceilalti o fac, pentru ca sa vada X, Y daca am crede ca putem sa ne schimbam in primul rand pe noi, daca am ajunge sa ne dam seama ca NU e vorba numai de noi aici, in tara asta, pe planeta asta, in lumea asta atunci am putea sa ne numim demni. Demni ca suntem un pic mai sus decat animalele. Da, un pic mai sus.
Acum intrebarile pe care le pun sunt ireale si nesemnificative, poate puerile. Sunt doar o greutate de care trebuie sa ma descotoresc, scriind-o. Sunt greutatea unui suflet asfixiat de corp.