Unde se afla Romania acum? Intre canicula si ploi, intre criza si oameni care ies cu carucioare pline din Kaufland (pentru ca se scumpeste orezu' cu 0,01 lei), intre ce tari sa-ti alegi ca sa te cari de aici, intre pantofii cu toc ai doamnei Udrea si calculele (pline de ''apa'') ale domnului Basescu, intre Videanu si Berceanu (da, panorama nu este foarte placuta :)), intre manelisti care isi racaie semintele de pe burta si pitzipoance cu pantaloni scurti si jamboane de celulita, intre pensionarii care tocmai au aflat ca trebuie exterminati si bugetarii care isi traiesc propriul Holocaust, intre privitu' la televizor a meciurilor exceptionale ale altora si certurile dintre Gigi Becali si X, in principiu, intre ei si noi. Ei, cu mult inaintea noastra, noi, cu mult dupa ei.
Mai exista Romania? Nu. Sau cel putin nu vreau sa cred ca asta e Romania mea. De fapt, nu e nici Romania mea, nici a ta, e Romania LOR. Ne-au furat-o si noi i-am votat, au coborat-o si noi i-am votat. Ne-au infipt TVA-uri in coaste si noi i-am crezut. Mai are vreo importanta ordinea lucrurilor? A fost fireasca, exacta ca intr-o Apocalipsa pictata pe peretii unei Romanii fara Romania. Pentru ca o sa am convingerea eterna ca NU asta e Romania in care inca cred.
Mai credem in noi? Cum sa mai credem in noi cand nu mai credem in nimic? Totul e un circ ieftin, o comedie dramatica in care totul e ''de fata lumii''. Daca am inceta sa mai facem ceva doar pentru ca toti ceilalti o fac, pentru ca sa vada X, Y daca am crede ca putem sa ne schimbam in primul rand pe noi, daca am ajunge sa ne dam seama ca NU e vorba numai de noi aici, in tara asta, pe planeta asta, in lumea asta atunci am putea sa ne numim demni. Demni ca suntem un pic mai sus decat animalele. Da, un pic mai sus.
Acum intrebarile pe care le pun sunt ireale si nesemnificative, poate puerile. Sunt doar o greutate de care trebuie sa ma descotoresc, scriind-o. Sunt greutatea unui suflet asfixiat de corp.
